Seul acum

Dezertori nord-coreeni: cum au scăpat peste 30.000 de oameni

13 min de citit

Peste 30.000 de dezertori nord-coreeni au ajuns în Coreea de Sud, cei mai mulți prin China. Drumul obișnuit trece peste un râu de la graniță în China, apoi prin China într-o țară terță și, în final, la Seul, unde urmează controlul de securitate și 12 săptămâni la Hanawon (하나원), școala de reintegrare a statului, înainte de o viață nouă într-o țară care vorbește aceeași limbă, dar în rest are puține în comun cu ce au lăsat în urmă.

Articolul explică rutele de evadare în linii mari, ce sprijin primesc de fapt dezertorii, unde se lovesc de greutăți, ale cui povești merită citite și cum poți ajuta din orice colț al lumii.

Puncte esențiale

  • China e prima oprire pentru cei mai mulți fugari, dar Beijingul îi tratează pe nord-coreeni drept migranți ilegali și îi trimite înapoi pe mulți, așa că drumul continuă de obicei spre o țară terță.
  • Constituția Coreei de Sud îi consideră pe nord-coreeni cetățeni proprii, așa că cei care ajung primesc cetățenia după controlul de securitate și un curs de 12 săptămâni la Hanawon.
  • Aproximativ 7 din 10 dezertori care ajung în Sud sunt femei, multe dintre ele petrecând ani întregi în China înainte.
  • Sosirile au scăzut brusc după ce Coreea de Nord și-a sigilat granițele în 2020; cifrele actuale sunt publicate de Ministerul Unificării.

Cum evadează dezertorii nord-coreeni?

Cei mai mulți dezertori nord-coreeni pleacă pe jos, peste granița de nord, nu prin Zona Demilitarizată puternic minată (DMZ, fâșia-tampon de 4 km lățime care desparte peninsula din armistițiul din 1953). Granița nordică cu China urmează două râuri: Tumen (두만강) în nord-est și Yalu (압록강) în nord-vest. Iarna, unele sectoare din Tumen îngheață, iar în alte locuri apa e destul de mică încât poate fi trecută prin vad.

Descriem aceste rute doar în linii mari. Punctele exacte de trecere, rețelele de călăuze și metodele se schimbă mereu, iar publicarea lor îi ajută mai mult pe grănicerii nord-coreeni decât pe cei care încearcă să fugă.

De ce China e prima oprire, dar nu ultima

Pentru cei mai mulți, China e singura ieșire realistă pe uscat. Și e periculoasă. Beijingul îi clasifică pe nord-coreenii care trec fără acte drept migranți economici ilegali, nu refugiați, iar în baza unui acord de frontieră cu Phenianul din 1986 îi returnează pe mulți dintre cei prinși. Cei trimiși înapoi riscă interogatorii și detenție, iar cazurile repetate sau „politice” pot ajunge în lagăre de prizonieri, potrivit raportului din 2014 al Comisiei de Anchetă a ONU privind drepturile omului în Coreea de Nord.

De aceea puțini dezertori încearcă să rămână în China. Fără statut legal, nu pot lucra la vedere, închiria o locuință, merge la medic sau reclama o infracțiune. Femeile sunt deosebit de expuse: multe au fost vândute în căsătorii forțate sau în muncă abuzivă, uneori ani de zile, înainte să găsească o cale de ieșire.

Cum continuă drumul spre o țară terță

Tiparul obișnuit: traversarea Chinei pe toată lungimea ei, de regulă cu un broker (un traficant sau ghid plătit), spre Asia de Sud-Est, apoi ajungerea într-o țară care îi lasă să plece mai departe spre Coreea de Sud. Thailanda a fost cel mai cunoscut punct final al acestei rute: dezertorii care ajung acolo sunt de obicei reținuți pentru intrare ilegală și apoi transferați în Coreea de Sud. În anii trecuți a fost folosită și Mongolia, prin deșertul Gobi. Brokerii costă mult, iar mulți dezertori ajung la Seul datorând deja bani pentru propria evadare.

Alte rute: pe mare, prin DMZ și din străinătate

Un număr mic vine cu barca, peste granița maritimă. Și mai puțini traversează DMZ-ul propriu-zis, de obicei soldați care cunosc terenul, iar riscul de mine și de focuri de armă e extrem. Un al treilea grup nu trece nicio graniță: diplomați, muncitori trimiși în străinătate și studenți care se află deja afară și cer protecție unei ambasade sud-coreene sau guvernului gazdă. Thae Yong-ho, fost ambasador adjunct la Londra, a plecat astfel în 2016.

Ruta Cum funcționează (în linii mari) Pericolul principal
Trecerea râului în China Peste Tumen sau Yalu, apoi ascunderea în nord-estul Chinei Arestarea de poliția chineză și returnarea forțată
China spre Asia de Sud-Est Pe uscat prin China, cu un broker, spre Thailanda Controale, detenție, drum lung și costisitor
China spre Mongolia Peste deșertul de la graniță (folosită mai mult în anii trecuți) Teren aspru, rătăcire, capturare
Pe mare Bărci mici peste linia maritimă de demarcație Vreme, patrule, mare agitată
Prin DMZ Rar; mai ales soldați Mine, santinele de ambele părți
Din străinătate Diplomați sau muncitori cer protecție acolo unde sunt trimiși Consecințe pentru familia rămasă în Nord

De ce pleacă nord-coreenii

Primul val mare a venit după foametea de la mijlocul anilor 1990, numită în Coreea de Nord „Marșul Greu” (고난의 행군). Sistemul statului de distribuire a hranei s-a prăbușit, iar sute de mii de oameni au trecut în China doar ca să găsească mâncare. Mulți au mers încolo și încoace; unii nu s-au mai întors.

Cu timpul, motivele s-au extins. Dezertorii povestesc despre frica de pedeapsă pentru vizionarea de drame sud-coreene, despre o rudă ajunsă deja în Sud care poate plăti un broker, despre sistemul songbun (성분, o clasificare ereditară a loialității care limitează slujbele și școlarizarea familiilor catalogate drept nesigure) sau pur și simplu despre dorința unui viitor pentru copii. Pentru dezertorii din elită, motivul e adesea teama de o epurare sau de a fi rechemați acasă.

Contează și informația. Stick-urile USB și cardurile SD introduse pe ascuns, cu emisiuni sud-coreene, le-au dat multor nord-coreeni o imagine a vieții de dincolo, iar dezertorii spun adesea că asta le-a influențat decizia. Dacă vrei contextul politic, adică cine conduce țara și cum, explicația noastră despre familia Kim și transmiterea puterii între 3 conducători îl acoperă.

Un râu lat și lin, cu dealuri pe malul opus, care marchează granița dintre China și Coreea de Nord
Foto: Deputy Secretary Blinken Listens to a North Korean Defector at Café Grace in Seo by U.S. Department of State from United States, Public Domain Mark

Ce se întâmplă când dezertorii nord-coreeni ajung în Coreea de Sud

Constituția Coreei de Sud revendică întreaga peninsulă, așa că, juridic, un nord-coreean este deja cetățean sud-coreean. Acest singur fapt modelează tot ce urmează: nu există o cerere de azil în sensul obișnuit. Statul derulează în schimb o procedură fixă, prevăzută de o lege din 1997 privind protecția și stabilirea dezertorilor nord-coreeni (oficial 북한이탈주민, „persoane care au părăsit Coreea de Nord”; vei auzi și 탈북자, talbukja, și 새터민, saeteomin, „oameni din țara nouă”).

Pasul 1: controlul de securitate

La sosire, dezertorii sunt interogați de Serviciul Național de Informații (NIS, serviciul secret al Coreei de Sud) într-un centru de protecție. Scopul e să confirme că vin într-adevăr din Nord, să verifice că nu sunt agenți trimiși de Phenian și să culeagă informații. Controlul durează adesea câteva săptămâni și poate dura mai mult în cazurile complicate. Organizațiile pentru drepturile omului au criticat în trecut unele aspecte ale acestei etape, mai ales durata reținerii, iar sistemul a fost revizuit de-a lungul anilor.

Pasul 2: 12 săptămâni la Hanawon

Hanawon, Centrul de Sprijin pentru Stabilirea Refugiaților Nord-Coreeni, aflat în subordinea Ministerului Unificării (ministerul sud-coreean responsabil de politica față de Nord), a fost deschis în Anseong, la sud de Seul, în 1999. Programul de bază durează 12 săptămâni. Acoperă noțiunile practice dintr-o societate pe care cei mai mulți nu au văzut-o niciodată: cum deschizi un cont bancar, cum folosești un card de credit, cum citești un contract de închiriere, cum călătorești cu metroul, cum votezi, cum aplici pentru un job.

Limba face și ea parte din program. Nordul și Sudul vorbesc aceeași coreeană, dar deceniile de separare au produs un vocabular diferit, iar vorbirea sud-coreeană e plină de împrumuturi din engleză. Controalele medicale, consilierea psihologică, formarea profesională și educația despre democrație și drepturile individului completează restul. Copiii și adolescenții au o școlarizare separată, care îi pregătește pentru clasele sud-coreene.

Etapa Cine o conduce Ce se întâmplă Cât durează
Cererea de protecție Misiunile sud-coreene din străinătate și guvernele gazdă Dezertorul cere ajutor și este adus în Coreea de Sud Foarte variabil
Controlul de securitate Serviciul Național de Informații Verificarea identității, interogatorii, depistarea spionilor Adesea câteva săptămâni
Hanawon Ministerul Unificării Abilități de viață, limbă, asistență medicală, formare profesională 12 săptămâni
Stabilirea la nivel local Centrele Hana și autoritățile locale Locuință, înregistrare, școlarizare, primii pași spre un job Primele luni
Perioada de protecție Ministerul Unificării, ofițeri de poliție pentru protecție Sprijin continuu și verificări de siguranță În general 5 ani

Ce sprijin primesc dezertorii după Hanawon?

La sfârșitul cursului, fiecare dezertor primește actele de cetățenie și se mută într-o locuință, de obicei un apartament public cu chirie, atribuit prin stat. Sprijinul continuă prin Centrele Hana regionale, conduse împreună cu Fundația Coreea Hana (fundația susținută de stat pentru stabilirea dezertorilor), care ajută cu actele, căutarea unui job și consilierea în primele luni.

Pachetul a inclus bani pentru instalare, ajutor cu locuința, formare profesională, stimulente pentru angajatorii care îi primesc pe dezertori și sprijin pentru taxe universitare și școlare. Pe durata perioadei de protecție, în general cinci ani, li se atribuie un ofițer de poliție pentru protecție, în parte ca ajutor și în parte pentru siguranță, deoarece unii dezertori sunt ținta supravegherii sau a presiunilor din Nord. Sumele și regulile se schimbă, așa că pentru detalii actuale consultă site-urile oficiale ale Ministerului Unificării și ale Fundației Coreea Hana.

Cele mai grele părți ale vieții în Coreea de Sud pentru dezertori

Sosirea nu e sfârșitul poveștii. Sondajele Fundației Coreea Hana și ale cercetătorilor sud-coreeni arată de ani de zile că dezertorii câștigă mai puțin și au un șomaj mai ridicat decât populația generală, deși diferența s-a mai micșorat la unele indicatori. Motivele sunt concrete.

Diferențe la locul de muncă și în educație

Diplomele și experiența profesională nord-coreene se recunosc rar. Un medic sau un profesor poate fi nevoit să o ia de la zero. Adolescenții care au pierdut ani de școală în timpul evadării ajung adesea în clase cu copii mult mai mici, motiv pentru care există școli alternative pentru tinerii dezertori, precum Yeomyung School din Seul, alături de școlile obișnuite.

Accent, prejudecăți și singurătate

Accentul nordic te dă de gol pe loc. Dezertorii povestesc că sunt priviți ca niște rude sărace, că primesc întrebări indiscrete despre Nord sau că sunt considerați mai puțin capabili. Unii își ascund originea și se prezintă ca fiind dintr-o provincie sud-coreeană sau din comunitatea etnică coreeană din China.

Traumă, datorii și familia rămasă în urmă

Mulți poartă traume din foamete, închisoare, trafic de persoane sau chiar din evadare. Datoriile către brokeri le iau o parte din primele venituri. Mulți trimit bani rudelor din Nord pe canale informale, ceea ce e costisitor și riscant. Un număr mic de dezertori s-au întors chiar în Nord, o dovadă că stabilirea în Sud nu reușește mereu.

Reversul e real: dezertorii lucrează acum ca antreprenori, cadre universitare, YouTuberi, asistenți medicali și parlamentari, iar societatea sud-coreeană s-a obișnuit mai mult cu ei, ajutată și de emisiuni și drame cu personaje din Nord.

Voci cunoscute de dezertori nord-coreeni de citit și de ascultat

Memoriile dezertorilor sunt felul în care cea mai mare parte a lumii a aflat ce se întâmplă în Coreea de Nord. Sunt mărturii la persoana întâi, așa că citește-le ca relatarea unui singur om și completează-le cu surse mai largi, precum raportul Comisiei de Anchetă a ONU.

  • Hyeonseo Lee: a plecat la sfârșitul anilor 1990, ca adolescentă, a petrecut ani în China și mai târziu și-a scos familia din țară. Discursul ei TED din 2013 și memoriile The Girl with Seven Names (Fata cu șapte nume) sunt printre cele mai răspândite relatări.
  • Yeonmi Park: a evadat prin China la o vârstă fragedă și a ajuns în Coreea de Sud prin Mongolia. Memoriile ei, In Order to Live, i-au adus un public global; unii jurnaliști au pus la îndoială detalii din relatările ei, iar ea le-a contestat.
  • Ji Seong-ho: și-a pierdut o mână și un picior într-un accident de tren în timpul foametei și a evadat mai târziu în cârje. A fost ales în Adunarea Națională a Coreei de Sud în 2020.
  • Thae Yong-ho: fostul ambasador adjunct la Londra care a dezertat în 2016 și a fost ales și el în Adunarea Națională în 2020. Perspectiva lui vine din interiorul elitei.
  • Kang Chol-hwan: trimis copil în lagărul Yodok; memoriile lui, The Aquariums of Pyongyang, au fost printre primele relatări despre lagăre citite pe scară largă.
  • Shin Dong-hyuk: subiectul cărții lui Blaine Harden, Escape from Camp 14. Ulterior a revizuit părți din povestea sa, caz citat adesea ca exemplu al cât de greu se verifică mărturiile dintr-o țară închisă.

Din zona filmului, Beyond Utopia (2023) urmărește evadarea unei familii reale prin China și Asia de Sud-Est alături de un pastor sud-coreean care îi ajută pe dezertori și arată ruta mai onest decât orice rezumat.

Rânduri de blocuri înalte din Seul, luminate în amurgul timpuriu
Foto: 20240602 075300 DMZ Imjingak 07 by Dwxn, CC BY-SA 4.0

Dezertori nord-coreeni: ce știm și ce nu știm

Ce știm

Ministerul Unificării numără peste 30.000 de sosiri în total, femeile reprezentând aproximativ 70 la sută. Sosirile anuale au atins un vârf la sfârșitul anilor 2000 și începutul anilor 2010, apoi au scăzut pe măsură ce Coreea de Nord și China și-au întărit securitatea la graniță, și au scăzut mult mai tare după ce Phenianul și-a sigilat granițele în 2020, în timpul pandemiei de Covid-19. Dezertorii rămân o sursă importantă de informații despre țară: potrivit NPR, mulți dezertori o văd pe fiica lui Kim Jong Un drept moștenitoarea lui.

Ce nu știm

Nimeni nu știe câți nord-coreeni trăiesc ascunși în China; estimările variază mult. Câți sunt prinși și returnați în fiecare an și ce se întâmplă cu fiecare dintre ei se știe în mare parte doar din mărturiile supraviețuitorilor. Dacă controalele la graniță se vor relaxa din nou și dacă numărul sosirilor își va reveni rămâne o întrebare deschisă.

Când Ce s-a întâmplat
Mijlocul anilor 1990 Foametea („Marșul Greu”) declanșează primele treceri în masă spre China
1997 Coreea de Sud adoptă legea privind protecția și sprijinul pentru stabilirea dezertorilor
1999 Se deschide Hanawon, în Anseong
2004 Legea americană privind drepturile omului în Coreea de Nord permite refugiaților nord-coreeni să se stabilească în Statele Unite
2014 Comisia de Anchetă a ONU raportează crime împotriva umanității, pe baza în mare parte a mărturiilor dezertorilor
2020 Coreea de Nord își sigilează granițele în timpul Covid-19; sosirile în Sud scad brusc

Pot dezertorii nord-coreeni să trăiască în SUA, în Marea Britanie sau în altă parte?

Da, dar în număr mult mai mic. De la legea americană din 2004, un număr mic de refugiați nord-coreeni s-au stabilit în Statele Unite prin programul pentru refugiați. Marea Britanie are una dintre cele mai cunoscute comunități din Europa, concentrată în New Malden, în sud-vestul Londrei, unde exista deja o populație sud-coreeană numeroasă. Canada și mai multe țări europene au primit și ele dezertori.

O complicație: deoarece nord-coreenii pot cere cetățenia sud-coreeană, unele țări au respins cereri de azil ale unor persoane care se stabiliseră deja în Sud. Regulile diferă de la țară la țară, așa că oricine se informează ar trebui să consulte autoritatea de imigrări a țării în cauză și UNHCR.

Cum îi poți sprijini pe dezertorii nord-coreeni din străinătate

Nu trebuie să locuiești la Seul ca să ajuți, iar cel mai util ajutor e adesea cel mai puțin spectaculos.

  1. Donează unor organizații consacrate. Liberty in North Korea (LiNK), fondată în 2004 și cu sediul în SUA, finanțează salvări și sprijin pentru stabilire. Verifică site-ul oficial și rapoartele anuale ale oricărei organizații înainte să donezi.
  2. Dă meditații online. Engleza e o barieră majoră pentru joburi și universitate în Coreea de Sud. Teach North Korean Refugees (TNKR), din Seul, îi pune în legătură pe dezertori cu tutori voluntari, inclusiv pentru sesiuni la distanță; verifică pe site cerințele actuale.
  3. Cumpără și răspândește munca dezertorilor înșiși. Cărțile, prezentările și canalele create de dezertori îi plătesc direct și le pun vocea pe primul loc.
  4. Scrie reprezentanților tăi aleși. Returnările forțate din China sunt o chestiune de politică; guvernele răspund alegătorilor care ridică problema.
  5. Fii atent la povești. Nu difuza detalii neverificate despre evadări, nume sau fotografii și tratează afirmațiile virale spectaculoase cu aceeași prudență ca orice informație neconfirmată.

Dacă ești în călătorie și te interesează granița propriu-zisă, ghidul nostru despre dacă poți vizita Coreea de Nord, cu cele 9 reguli și riscurile reale explică tururile DMZ de la Seul și ce pot și ce nu pot să-ți arate.

FAQ

Câți dezertori nord-coreeni trăiesc în Coreea de Sud?

Ministerul Unificării numără peste 30.000 de sosiri de la începutul evidențelor, marea majoritate după sfârșitul anilor 1990. Aproximativ 70 la sută sunt femei. Site-ul oficial al ministerului publică totalurile actualizate și sosirile pe ani.

Primesc dezertorii nord-coreeni cetățenia sud-coreeană?

Da. Constituția Coreei de Sud îi tratează pe nord-coreeni drept cetățeni proprii, așa că, după controlul de securitate și Hanawon, primesc cetățenie deplină, inclusiv un număr de înregistrare a rezidentului și dreptul de vot. Persoanele care se dovedesc a fi din comunitatea etnică coreeană din China, nu din Nord, nu sunt eligibile.

Ce este Hanawon?

Hanawon (하나원) este centrul guvernamental de reintegrare condus de Ministerul Unificării, deschis în 1999 în Anseong. Dezertorii petrec acolo 12 săptămâni, învățând cum funcționează societatea sud-coreeană, de la operațiuni bancare până la căutarea unui job, și primesc asistență medicală și consiliere.

De ce nu trec nord-coreenii pur și simplu prin DMZ?

DMZ este una dintre cele mai păzite granițe de pe planetă, cu mine, garduri și trupe înarmate de ambele părți. Trecerile sunt rare și le fac mai ales soldații. Pentru civili, granița nordică cu China, deși riscantă, e mult mai accesibilă.

Pot dezertorii să ia legătura cu familiile lor din Coreea de Nord?

Nu pe față. Unii folosesc telefoane mobile chinezești introduse pe ascuns, lângă graniță, și brokeri informali pentru a trimite bani, ceea ce e scump și periculos pentru rude. Este unul dintre motivele pentru care mulți dezertori evită să fie identificați în public.

Cum îi pot ajuta pe dezertorii nord-coreeni?

Donează unor organizații consacrate, precum Liberty in North Korea, fă voluntariat ca tutore de engleză prin grupuri ca Teach North Korean Refugees și susține cărțile și canalele create chiar de dezertori. Respectă înainte de toate intimitatea lor.

Ce să citești, să vezi și să urmărești în continuare

Începe cu o singură carte de memorii, The Girl with Seven Names sau The Aquariums of Pyongyang, apoi vezi Beyond Utopia ca să urmărești ruta în imagini reale. Citește rezumatul raportului din 2014 al Comisiei de Anchetă a ONU pentru tabloul mai larg al drepturilor omului, iar pentru istoria din spatele graniței împărțite vezi explicația noastră despre de ce armistițiul din 1953 nu a devenit niciodată pace. Cât despre cifre, urmărește sosirile anuale publicate de Ministerul Unificării: sunt cel mai clar semn dacă rutele de ieșire se deschid sau se închid din nou.

Ți-a fost util? Distribuie-lXFacebookLINEWhatsAppTelegram

Articole similare

Sources k-korea.blog · news.google.com

Prețurile, programul și disponibilitatea se schimbă. Verifică pagina oficială înainte să cumperi sau să pleci la drum.

Scris de Korea

Korea e scris de un coreean care locuiește în Seul. În fiecare zi văd ce caută, cumpără, mănâncă și urmăresc oamenii de aici și explic totul în 40 de limbi. Fără articole plătite.