Seul acum

Coreea sub ocupație japoneză: 35 de ani, 1910-1945

16 min de citit

Coreea sub ocupație japoneză a durat 35 de ani, de la anexarea din august 1910 până la eliberarea din 15 august 1945. Coreenii numesc această epocă Ilje Gangjeomgi (일제강점기), adică „perioada ocupației forțate de către Japonia imperială”. Perioada explică multe lucruri pe care le observă vizitatorii de azi, de la zilele libere de 1 martie și 15 august până la felul în care o declarație a unui politician japonez poate deschide încă jurnalul de seară la Seul.

Mai jos găsești cum a avut loc anexarea, cum era condusă colonia, ce a schimbat revolta din 1919, faptele despre munca forțată și sistemul «femeilor de companie», precum și motivul pentru care 1945 a lăsat atâtea lucruri nerezolvate între cele două țări.

Idei-cheie

  • Japonia a luat Coreea pe etape: a obligat-o să deschidă porturile în 1876, i-a preluat politica externă în 1905 și a anexat-o complet la 29 august 1910.
  • La 1 martie 1919, citirea Declarației de Independență a declanșat proteste în toată țara. Ziua este azi sărbătoare națională în Coreea de Sud, Samiljeol (삼일절).
  • Din 1940, coreenii au fost presați să-și înregistreze nume în stil japonez, iar predarea limbii coreene a fost redusă drastic din 1938.
  • Munca forțată și cazul «femeilor de companie» rămân subiecte disputate. Tokyo spune că tratatul din 1965 a închis toate pretențiile, iar mulți supraviețuitori, împreună cu Curtea Supremă a Coreei, nu sunt de acord.

Cum a anexat Japonia Coreea? 6 etape între 1876 și 1910

Japonia nu a luat Coreea dintr-o singură mișcare. A petrecut 34 de ani îndepărtând puterile rivale și desfăcând suveranitatea coreeană bucată cu bucată. La sfârșitul anilor 1800, Coreea era condusă de dinastia Joseon (조선), care dura de peste 500 de ani. Țara se afla prinsă între China dinastiei Qing, Rusia și o Japonie în plină industrializare.

Tratatul de la Ganghwa din 1876, impus după o confruntare navală, a deschis porturile coreene comerțului japonez și a dat rezidenților japonezi imunitate în fața tribunalelor coreene. Apoi Japonia a învins China în războiul chino-japonez din 1894-95 și Rusia în războiul ruso-japonez din 1904-05. După aceea, nicio putere din regiune nu mai putea sau nu mai voia să o oprească. Statele Unite și Marea Britanie au acceptat amândouă poziția Japoniei în Coreea în 1905, SUA prin înțelegerea Taft-Katsura.

An Eveniment Ce a pierdut Coreea
1876 Tratatul de la Ganghwa Controlul asupra comerțului și asupra rezidenților japonezi de pe teritoriul său
1895 Regina Min (numită ulterior împărăteasa Myeongseong) ucisă de agenți japonezi în palatul Gyeongbokgung Cea mai importantă opozantă a influenței japoneze de la curte
1905 Tratatul Eulsa (을사조약), semnat sub presiune militară Politica externă; Ito Hirobumi a devenit primul rezident general al Japoniei
1907 Împăratul Gojong, forțat să abdice după ce trimisese emisari secreți la conferința de pace de la Haga Armata, desființată în același an
1909 Activistul pentru independență Ahn Jung-geun îl împușcă pe Ito Hirobumi la Harbin Nimic; Japonia a grăbit planurile de anexare
1910 Tratatul de anexare semnat la 22 august, proclamat la 29 august Statalitatea însăși

Coreenii numesc ziua de 29 august 1910 Gyeongsul Gukchi (경술국치), „rușinea națională a anului Gyeongsul”. Tratatul a fost semnat din partea Coreei de prim-ministrul Lee Wan-yong, iar în Coreea numele lui a rămas sinonim cu trădarea. Lupta nu a așteptat anul 1910. După desființarea armatei în 1907, miliții locale cunoscute drept Armatele Drepte (의병, uibyeong) au luptat ani la rând împotriva trupelor japoneze, iar mii dintre luptători au murit.

Cum a condus Japonia Coreea: cele 3 faze ale politicii coloniale

Colonia era administrată de Guvernământul General al Coreei (조선총독부), condus de un guvernator general numit de la Tokyo. Toți guvernatorii generali au fost generali de armată sau amirali ai marinei japoneze. În 1926, Guvernământul General s-a mutat într-o clădire uriașă, cu cupolă, ridicată chiar în fața palatului Gyeongbokgung, principalul palat regal din Seul (numit atunci oficial Gyeongseong, 경성). Mulți coreeni au citit această amplasare ca pe o declarație. Coreea de Sud a început demolarea clădirii în 1995, la 50 de ani de la eliberare.

Istoricii împart de obicei cei 35 de ani în trei faze. Fiecare corespunde unei schimbări de strategie a Japoniei.

Faza Ani Termenul coreean Ce a însemnat pentru coreeni
Conducere militară 1910-1919 무단통치 (mudan tongchi) Poliția militară controla viața de zi cu zi; ziarele și grupurile politice conduse de coreeni au fost interzise; un cadastru național a refăcut harta proprietății asupra terenurilor agricole
„Conducere culturală” 1919-începutul anilor 1930 문화통치 (munhwa tongchi) Ziare în limba coreeană precum Chosun Ilbo și Dong-A Ilbo au fost permise din 1920, dar sub cenzură; forța de poliție a crescut, iar Legea pentru menținerea păcii din 1925 a fost folosită împotriva activiștilor pentru independență
Asimilare și mobilizare de război anii 1930-1945 민족말살통치 („politica de ștergere a națiunii”) Cult la altarele șintoiste, nume în stil japonez, limba coreeană scoasă din școli și mobilizarea de muncitori, soldați și femei pentru războaiele Japoniei

O precizare practică: a doua fază își datorează eticheta politicii japoneze din epocă. Coreenii care au trăit atunci au văzut mai mult spațiu pentru publicații și organizare, dar și mai multă supraveghere și mai multe arestări.

Gwanghwamun, poarta principală a palatului Gyeongbokgung din Seul, mutată în epoca colonială și restaurată ulterior
Foto: Japanese General Government Building de 門田房太郞, Public Domain Mark

Cum arăta viața de zi cu zi în Coreea sub ocupație japoneză

Pentru majoritatea coreenilor, stăpânirea colonială s-a simțit mai întâi prin pământ și mâncare. Aproximativ patru din cinci oameni lucrau în agricultură, așa că a cui era câmpia conta mai mult decât orice se întâmpla la Seul.

Pământul și orezul

Cadastrul din 1910-1918 cerea proprietarilor să-și înregistreze parcelele printr-o procedură formală. Terenurile neînregistrate, în mare parte pământuri comune ale satelor sau proprietăți regale, au trecut la Guvernământul General. O parte a fost apoi vândută sau dată Companiei Orientale de Dezvoltare, o companie japoneză de colonizare înființată în 1908, și coloniștilor japonezi. Mulți fermieri coreeni au ajuns arendași care plăteau chirii grele.

Din 1920, un program de creștere a producției de orez a mărit recoltele, iar o mare parte din orez a fost expediată în Japonia. În aceiași ani, consumul de orez pe cap de locuitor în Coreea a scăzut, iar multe familii au mâncat în schimb mei și orz, mai ieftine. Un număr mare de coreeni au plecat în Manciuria sau la muncă în Japonia. De aici vine comunitatea coreeană din Japonia, Zainichi (재일).

A modernizat Japonia Coreea?

Este una dintre cele mai disputate întrebări din domeniu. Japonia a construit căi ferate, porturi, un sistem bancar modern și, în anii 1930, o industrie grea concentrată în nord. Seulul a primit magazine universale și tramvaie. Flagship-ul magazinului universal Shinsegae din centrul Seulului ocupă și azi clădirea deschisă în 1930 ca sucursală a japonezilor de la Mitsukoshi. Lumea afacerilor coreene s-a înrădăcinat și ea în această perioadă: Samsung a început ca un mic magazin de comerț în Daegu, în 1938 (vezi explicația noastră despre istoria Samsung).

Criticii arată cui a folosit această infrastructură. Căile ferate mergeau spre porturi și spre granița cu Manciuria. Școlile pentru copiii coreeni și pentru cei japonezi erau separate și inegale. Posturile de conducere din administrație și din afaceri au revenit în covârșitoarea lor majoritate japonezilor.

Unii cercetători susțin că „modernizarea colonială” a pus bazele creșterii de mai târziu a Coreei de Sud, alții că a frânat-o. Rezumatul corect este că schimbarea a avut loc, coreenii au plătit o mare parte din cost, iar interesele japoneze au decis unde ajung beneficiile.

Mișcarea din 1 martie (삼일운동): ce s-a întâmplat în 1919

Mișcarea din 1 martie a fost cea mai mare protestare din epoca colonială și momentul în care s-a conturat naționalismul coreean modern. În iarna aceea s-au întâlnit mai mulți factori: discursul președintelui american Woodrow Wilson despre autodeterminarea națiunilor după Primul Război Mondial, o declarație de independență a studenților coreeni din Tokyo la 8 februarie și moartea fostului împărat Gojong în ianuarie 1919, pe fondul zvonurilor larg răspândite că ar fi fost otrăvit.

La 1 martie, 33 de lideri religioși și civici din comunitățile Cheondogyo (o religie autohtonă coreeană), creștine și budiste au semnat o Declarație de Independență și au citit-o într-un restaurant din Seul numit Taehwagwan. La câteva străzi distanță, studenții au citit-o în fața mulțimii din parcul Tapgol, ceea ce a pornit marșuri prin oraș. Oamenii strigau „Daehan dongnip manse!” (대한독립만세), „Trăiască independența Coreei!”

În lunile următoare, protestele s-au extins în aproape toate zonele țării. Reacția a fost dură. La Jeam-ri, la sud de Seul, trupele japoneze au închis sătenii într-o biserică în aprilie 1919 și i-au dat foc. O elevă adolescentă, Yu Gwan-sun (유관순), arestată pentru că organizase o manifestație în orașul ei natal, a murit în închisoarea Seodaemun în 1920 și a devenit cel mai cunoscut simbol al mișcării. Numărul morților este disputat: cifrele oficiale japoneze vorbeau de sute, în timp ce istoricul coreean Park Eun-sik a numărat aproximativ 7.500 de morți.

Ce a schimbat mișcarea din 1 martie?

Nu a pus capăt stăpânirii coloniale. Dar a împins Tokyoul spre faza mai blândă a „conducerii culturale”, iar în aprilie 1919 activiști aflați în exil au înființat la Shanghai Guvernul Provizoriu al Republicii Coreea (대한민국 임시정부). Constituția actuală a Coreei de Sud menționează în preambul atât Mișcarea din 1 martie, cât și Guvernul Provizoriu, ca fundamente ale statului.

Cum au luptat coreenii pentru independență după 1919

Rezistența a mers în mai multe direcții în același timp, iar aceste divizări modelează și azi felul în care cele două Corei spun povestea.

Lupta armată în Manciuria și China

Luptători coreeni pentru independență, bazați în Manciuria, au învins unități japoneze în bătăliile de la Fengwudong și Qingshanli în 1920. În 1932, Yun Bong-gil, un activist trimis de Organizația Patriotică Coreeană a lui Kim Gu, a aruncat o bombă la o ceremonie japoneză din parcul Hongkou din Shanghai, ucigând înalți oficiali. Guvernul Provizoriu a înființat Armata de Eliberare a Coreei la Chongqing în 1940. În anii 1930, au luptat în Manciuria și gherile comuniste, printre ele Kim Il Sung, mai târziu liderul fondator al Coreei de Nord (vezi cum a fost transmisă puterea în familia Kim).

Rezistența din interior

În interiorul Coreei, studenții au condus Mișcarea din 10 iunie din 1926 și Mișcarea studenților pentru independență de la Gwangju din 1929. Cercetătorii din Societatea pentru Limba Coreeană au lucrat la un dicționar standard al limbii coreene, iar în 1942 zeci dintre ei au fost arestați.

Colaborarea

Unii coreeni au colaborat cu statul colonial ca funcționari, polițiști, proprietari de pământ, scriitori și oameni de afaceri. Ei sunt numiți chinilpa (친일파), „facțiunea pro-japoneză”. Mulți și-au păstrat pozițiile și după 1945, iar cât de departe trebuie mers cu investigarea trecutului lor rămâne o dispută politică în Coreea de Sud.

Cum a încercat Japonia să șteargă identitatea coreeană (1937-1945)

După ce Japonia a intrat într-un război de amploare cu China în 1937, politica față de colonie a trecut de la control la absorbție. Sloganul era Naisen ittai (내선일체), „Japonia și Coreea, un singur trup”.

  • Ritualuri de loialitate: elevii și muncitorii recitau Jurământul supușilor imperiali, iar coreenii erau presați să se închine la altarele șintoiste. Creștinii care refuzau erau arestați.
  • Limba: ordonanța privind educația din 1938 a făcut din coreeană o materie opțională, iar în practică ea a fost scoasă curând din clase. Copiii puteau fi pedepsiți dacă vorbeau coreeană la școală.
  • Presa: Chosun Ilbo și Dong-A Ilbo au fost închise în 1940.
  • Numele: ordinul Changssi Gaemyeong (창씨개명) din 1940 a presat familiile să înregistreze nume de familie în stil japonez. Aproximativ 80% dintre gospodării o făcuseră în primele șase luni, adesea pentru că refuzul aducea probleme la școală, la locul de muncă și la oficiile de raționalizare.

Perioada explică de ce limba și numele au și azi o încărcătură emoțională atât de mare în Coreea. Ziua Hangul (9 octombrie) și eforturile de a ține împrumuturile japoneze în afara coreeanei oficiale se sprijină pe ea.

Munca forțată și «femeile de companie»: ce consemnează istoria

Acestea sunt cele două subiecte care stau cel mai des în spatele disputelor dintre Coreea și Japonia, așa că ajută să separi ce este documentat de ce este încă disputat.

Munca forțată

Legea mobilizării naționale a Japoniei din 1938 a pus întregul imperiu pe picior de război. Din 1939, coreenii au fost recrutați pentru mine, fabrici și șantiere din Japonia, Sahalin și Pacific. Recrutarea a trecut de la campanii organizate de companii la repartizări aranjate de guvern și, din 1944, la o conscripție formală pentru muncă. Estimările privind numărul diferă de la o sursă la alta, dar sute de mii de coreeni au fost trimiși doar în Japonia, iar mult mai mulți au fost mobilizați în interiorul Coreei.

Bărbații coreeni au fost recrutați și în armata japoneză din 1944. Mii de coreeni au rămas blocați pe Sahalin când a luat sfârșit războiul.

Hashima, insula minieră de cărbune de lângă Nagasaki, cunoscută drept Insula Cuirasatului, a intrat în patrimoniul UNESCO în 2015 ca parte a siturilor industriale Meiji ale Japoniei. Coreea a obiectat că înscrierea trebuie să explice pe deplin munca forțată a coreenilor folosiți acolo în timpul războiului. O dispută similară a urmat după înscrierea minelor de aur din Sado în 2024.

«Femeile de companie»

În timpul războaielor din Asia, armata japoneză a înființat și a reglementat „stații de confort”, unde femei și fete erau forțate să ofere sex soldaților. Femeile veneau din Coreea, China, Taiwan, Filipine, Indonezia, Țările de Jos și din alte părți. Multe au fost recrutate prin înșelăciune, datorii sau constrângere, iar unele au fost răpite. Estimările pentru total variază mult, de la zeci de mii până la aproximativ 200.000, iar femeile coreene s-au numărat printre cele mai numeroase grupuri.

Timp de decenii, supraviețuitoarele au tăcut. Lucrurile s-au schimbat în 1991, când Kim Hak-sun a depus mărturie în public; Coreea marchează acum 14 august ca zi de pomenire a victimelor. Protestele săptămânale din fața Ambasadei Japoniei din Seul, Demonstrațiile de miercuri, au început în 1992.

Declarația Kono din 1993 a Japoniei a recunoscut implicarea armatei și a prezentat scuze, iar un fond din 1995 a plătit despăgubiri din donații private. Un acord guvernamental din 2015, descris drept „final și ireversibil”, a creat un fond cu 1 miliard de yeni din partea Japoniei, dar multe supraviețuitoare l-au respins, iar Seulul a început în 2018 desființarea fundației. Unii politicieni și cercetători japonezi au contestat cât de multă constrângere directă a exercitat armata însăși, o poziție pe care supraviețuitoarele și susținătorii lor o consideră negaționism.

Cum a venit eliberarea din 1945 și de ce s-a împărțit Coreea în două

Coreenii numesc 15 august Gwangbokjeol (광복절), „ziua în care a revenit lumina”. Eliberarea a venit odată cu capitularea Japoniei în al Doilea Război Mondial, după bombardamentele atomice de la Hiroshima (6 august) și Nagasaki (9 august) și după declarația de război a Uniunii Sovietice din 8 august. Zeci de mii de coreeni care munceau la Hiroshima și Nagasaki s-au numărat printre victimele bombardamentelor. Împăratul Hirohito a anunțat capitularea la radio, la 15 august.

Armata de Eliberare a Coreei pregătea operațiuni cu ajutor american, dar războiul s-a încheiat înainte să înceapă. Asta a însemnat că viitorul peninsulei a fost decis de Aliați. Oficialii americani au propus împărțirea ei la paralela 38. Trupele sovietice au intrat în nord în august, iar forțele americane au debarcat în sud în septembrie.

Două state rivale au fost proclamate în 1948, iar Războiul Coreean a început în 1950. Explicația noastră despre Războiul Coreean continuă povestea de aici. Pentru mulți coreeni, lecția dură din 1945 este că libertatea față de Japonia a venit odată cu divizarea.

Sala principală a Independence Hall of Korea din Cheonan, un muzeu național al mișcării de independență
Foto: Independence Gate and Hyeonjeo overpass de MonasteryInwang, CC0

De ce contează Coreea sub ocupație japoneză pentru relațiile Coreea-Japonia

Japonia și Coreea de Sud sunt vecine apropiate, aliate ale SUA și parteneri comerciali importanți. Istoria colonială rămâne subiectul cel mai probabil să declanșeze o criză între ele, iar motivul principal este un tratat din 1965.

Tratatul din 1965 și întrebarea „rezolvată”

Tratatul privind relațiile de bază din 1965 a restabilit relațiile diplomatice. Un acord adiacent a oferit Coreei de Sud 300 de milioane de dolari sub formă de granturi și 200 de milioane sub formă de împrumuturi și a stipulat că pretențiile dintre cele două țări sunt rezolvate „complet și definitiv”. O mare parte din bani au mers în proiecte industriale, inclusiv în oțelăria POSCO. Poziția Tokyoului este că acordul a închis toate pretențiile individuale de despăgubire. Mulți coreeni susțin că înțelegerea a fost făcută de un guvern militar fără a-i întreba pe victime și că nu a acoperit niciodată faptele coloniale ilegale.

Hotărârile instanțelor și conflictul comercial din 2019

În 2018, Curtea Supremă a Coreei de Sud a ordonat unor companii japoneze, printre ele Nippon Steel, să despăgubească foști muncitori forțați. Japonia a numit hotărârile o încălcare a acordului din 1965. În 2019, a înăsprit controlul exporturilor pentru trei substanțe chimice folosite la fabricarea cipurilor, iar consumatorii coreeni au răspuns cu un boicot larg urmărit al produselor japoneze. În 2023, Seulul a anunțat că o fundație coreeană va plăti despăgubirile stabilite de instanță, o mișcare care a îmbunătățit relația cu Tokyo, dar pe care unii reclamanți au refuzat-o.

Scuze, manuale școlare și alte puncte sensibile

Liderii japonezi și-au exprimat regretul de mai multe ori, în special în Declarația Murayama din 1995 și în declarația comună din 1998 a prim-ministrului Keizo Obuchi și a președintelui Kim Dae-jung. După acea declarație, Coreea de Sud a început să ridice restricțiile de lungă durată asupra filmelor și muzicii japoneze. Mulți coreeni consideră că aceste scuze sunt subminate de evenimente ulterioare: unele revizuiri ale manualelor școlare japoneze, vizitele politicienilor la altarul Yasukuni (care îi cinstește pe morții de război ai Japoniei, inclusiv criminali de război condamnați) și disputa privind insulele Dokdo, pe care Japonia le numește Takeshima. Oficialii japonezi, la rândul lor, spun adesea că Coreea redeschide mereu probleme deja rezolvate.

Nimic din toate astea nu oprește circulația obișnuită. Coreenii și japonezii își vizitează țările în număr mare, iar cultura pop circulă în ambele sensuri (comparația noastră între călătoria în Coreea și în Japonia acoperă partea practică). Dacă ajungi la Seul în jurul datei de 1 martie sau 15 august, așteaptă-te la ceremonii, steaguri pe balcoanele blocurilor și la știri despre trecut.

FAQ

Cât timp a fost Coreea sub ocupație japoneză?

Stăpânirea colonială deplină a durat 35 de ani, de la anexarea din 29 august 1910 până la eliberarea din 15 august 1945. Dacă numeri și perioada de protectorat, începută cu Tratatul Eulsa din 1905, Japonia a controlat politica externă a Coreei timp de 40 de ani.

De ce a colonizat Japonia Coreea?

Coreea se află între Japonia și continentul asiatic, așa că liderii japonezi o vedeau ca pe o zonă-tampon strategică și ca pe o rută spre Manciuria și China. Oferea totodată orez, pământ și, mai târziu, resurse industriale. Deținerea unei colonii punea Japonia pe aceeași treaptă cu puterile imperiale occidentale.

S-a scuzat Japonia față de Coreea?

Guvernele japoneze au emis mai multe declarații de regret și de scuze, între ele Declarația Kono din 1993 privind «femeile de companie», Declarația Murayama din 1995 și declarația comună cu Coreea din 1998. Mulți coreeni le văd slăbite de remarcile ulterioare ale unor politicieni japonezi și de poziția Tokyoului că pretențiile juridice au fost rezolvate în 1965. Așa că întrebarea dacă Japonia și-a cerut „cu adevărat” scuze rămâne disputată.

Cum se numește în coreeană perioada coloniei japoneze?

Termenul standard este Ilje Gangjeomgi (일제강점기), „perioada ocupației forțate de către Japonia imperială”. Textele mai vechi spun uneori Ilje sidae, „epoca imperială japoneză”. Cuvântul gangjeom („ocupație forțată”) reflectă poziția coreeană că anexarea nu a fost niciodată legitimă.

Erau coreenii cetățeni japonezi în timpul stăpânirii coloniale?

Din punct de vedere juridic, coreenii erau supuși japonezi, dar erau înscriși într-un registru de familie coreean separat și nu aveau drepturi egale. Coreenii care trăiau în Japonia au pierdut cetățenia japoneză după intrarea în vigoare a Tratatului de pace de la San Francisco din 1952. Este unul dintre motivele pentru care mulți coreeni Zainichi au și azi cetățenie sud-coreeană sau alta.

De ce este 1 martie sărbătoare în Coreea?

1 martie, Samiljeol (삼일절), marchează Declarația de Independență din 1919 și protestele din toată țara care au urmat. Ceremoniile au loc în toată Coreea de Sud, inclusiv un eveniment național cu președintele. Este una dintre cele cinci zile naționale ale Coreei, alături de Ziua Eliberării din 15 august.

Unde poți vedea această istorie: muzee, filme și cărți

Dacă mergi în Coreea, aceste trei locuri spun povestea mai bine decât orice manual. Zilele de funcționare și regulile de acces se schimbă, așa că verifică site-ul oficial al fiecăruia înainte de vizită.

Loc
Seodaemun Prison History Hall (서대문형무소역사관)
Zonă
Seodaemun-gu, centrul-vest al Seulului; închisoarea a fost deschisă în 1908 și a deținut mulți activiști pentru independență, printre ei Yu Gwan-sun
Cea mai apropiată stație
Stația Dongnimmun, linia 3 a metroului din Seul
Timp necesar
Circa 1,5-2 ore
Înainte să mergi
Verifică zilele de funcționare și tarifele pe pagina oficială
Loc
Independence Hall of Korea (독립기념관)
Zonă
Cheonan, provincia Chungcheong de Sud, la sud de Seul; un mare muzeu național al mișcării de independență, deschis în 1987
Cea mai apropiată stație
Stația Cheonan sau Cheonan-Asan, apoi autobuz sau taxi
Timp necesar
O jumătate de zi
Înainte să mergi
Verifică zilele de funcționare, ghizii în engleză și transportul pe pagina oficială
Loc
Tapgol Park (탑골공원)
Zonă
Jongno, centrul Seulului, unde studenții au citit Declarația de Independență la 1 martie 1919
Cea mai apropiată stație
Stația Jongno 3-ga
Timp necesar
30 de minute
Înainte să mergi
Verifică pe pagina oficială dacă există închideri

Filme și seriale cu acțiunea în perioada ocupației japoneze

  • The Age of Shadows (밀정, 2016): un thriller de spionaj despre luptători pentru independență și un ofițer coreean din poliția colonială.
  • Assassination (암살, 2015): o celulă de rezistență plănuiește să ucidă un comandant japonez și un colaboraționist în Seulul anilor 1930.
  • Mr. Sunshine (미스터 션샤인, 2018): un serial plasat în anii dinaintea anexării, care include Armatele Drepte.
  • Pachinko (2022): serial Apple TV+ bazat pe romanul lui Min Jin Lee din 2017, care urmărește o familie coreeană din Busanul colonial până în Japonia.
  • Harbin (하얼빈, 2024): un film despre misiunea lui Ahn Jung-geun din 1909.

Drepturile de streaming diferă de la o țară la alta, așa că verifică JustWatch sau platforma pentru a afla unde poți vedea fiecare titlu. Pentru lectură, romanul Pachinko al lui Min Jin Lee este cea mai accesibilă poartă de intrare, iar Korea’s Place in the Sun de Bruce Cumings este o istorie în limba engleză folosită pe scară largă, care așază epoca colonială în contextul ei mai larg.

Ți-a fost util? Distribuie-lXFacebookLINEWhatsAppTelegram

Articole similare

Sources k-korea.blog

Prețurile, programul și disponibilitatea se schimbă. Verifică pagina oficială înainte să cumperi sau să pleci la drum.

Scris de Korea

Korea e scris de un coreean care locuiește în Seul. În fiecare zi văd ce caută, cumpără, mănâncă și urmăresc oamenii de aici și explic totul în 40 de limbi. Fără articole plătite.